joi, 14 iunie 2012

Medierea in Noua Lege a notarilor publici


Guvernul a adoptat, la propunerea Ministerului Justitiei, proiectul de modificare a Legii 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale.

Noua lege elimina conditia cetateniei romane pentru accesul in profesie, putand deveni notar public orice persoana care are cetatenie romana sau cetatenia unui alt stat UE, al Spatiului Economic European sau elvetiana.
De asemenea, actul normativ urmareste consolidarea integritatii profesiei, prin modificarea dispozitiilor referitoare la incompatibilitatile stabilite pentru notarii publici, si largirea sferei raspunderii disciplinare, prin introducerea de noi abateri disciplinare pentru notari.
Mai mult, daca un notar isi pierde buna reputatie, conform noii legi, acesta isi poate pierde functia. Iar limita de varsta pentru exercitarea meseriei de notar a fost stabilita la 70 de ani, cu posibilitatea prelungirii in anumite conditii.
Totodata medierea si acordul de mediere se regasesc in noua lege armonizandu-se astfel legislatia necesara pentru a permite functionarea in bune conditii a celor doua profesii.
Textul de lege in care mediatorii pot gasi precizarile legislative cu privire la mediere este urmatorul :
57. La articolul 44, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“(2) Inscrisurile redactate de parti, de reprezentantii lor legali sau conventionali ori, dupa caz, acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la indeplinirea conditiilor de fond si forma, notarul public putandu-le aduce modificarile si completarile corespunzatoare, cu acordul partilor.”
58. La articolul 44, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu urmatorul cuprins:
“(2^1) Pentru autentificarea unui acord de mediere, partile din acord se prezinta personal sau prin reprezentant legal ori prin reprezentant conventional in baza unei procuri autentice, in vederea semnarii in fata notarului public si indeplinirii tuturor conditiilor de fond si de forma prevazute de lege.” Continuarea pe :http://mediatorbucurestimustateanu.ro/2012/06/medierea-in-noua-lege-a-notarilor-publici/