marți, 27 decembrie 2011

Medierea relatiilor comerciale – Mediator in comercial

Asa cum deja stim, medierea se poate aplica in orice tip de conflict  respectand aspectele caracteristice specificului sau zonei din care acesta provine.
Daca e sa definim relatiile comerciale ca “ Relatia bazata pe traditie, cutuma, intelegere verbala sau bazata pe datele inscrise intr-un contract intre doua persoane fizice ori juridice cu scopul de a tranzactiona bunuri sau servicii in schimbul carora se achita o contravaloare negociata de ambele parti” atunci medierea ar trebui sa fie umbrela sub care relatiile comerciale sa isi desfasoare activitatea.
Orice businesman stie ca este ideal ca societatile comerciale sa aiba un jurist bun care conceapa contracte solide din punct de vedere juridic prin care interesele  societatii sale sa fie protejate. Dar este suficient ca numai interesele proprii sa fie protejate in relatia cu partenerul de afaceri ?
Ne dorim o relatie comerciala lunga cu partenerul de busines sau vrem sa dam un tun rapid pentru care sa ne protejam contactual cat se poate de bine ?
 Un contract negociat sub asistenta unui mediator profesionist poate fi baza unei relatii comerciale de lunga durata prevenind astfel inca de la inceput conflictele ce pot aparea din nerespectarea conditiilor prevazute in contractul creat in lipsa unei negocieri sanatoase.
Prin urmare putem spune ca medierea se poate aplica si acolo unde nu exista un conflict, dar se doreste construirea unei relatii durabile. Orice institutie ori societate comerciala ce nu are negociatori profesionisti care sa se ocupe de reprezentarea propriilor interese in negocierea contractului poate apela la un mediator care, neutru, impartial si confidential poate conduce negocierea intre parteneri catre discutarea fiecarui aspect  al contractului si astfel catre o intelegere convenabila ambilor parteneri.
Dar, asa cum stim, actualele contracte comerciale sunt semnate ori pe modelul propus de o parte, ori pe un model luat de pe net care nu acopera interesele niciuneia dintre parti si care, invariabil, duce la conflict.
Perspectiva pe care o am ca si mediator licentiat in economie asupra conflictelor rezultate din relatiile comerciale este aceea ca de foarte putine ori relatia devine incordata din cauza intentiilor unui partener. Criza economica sau situatii neprevazute duc de multe ori la intazierea efectuarii unor plati, intarzierea livrarii unei comenzi, la scaderea calitatii materiei prime uneori sau a calitatii profesionale a angajatilor. Iar asta creaza, inevitabil, un conflict de interese intre parteneri.
Aici trebuie sa intervina medierea ca solutie optima de gestionare a unui conflict intre doua parti care nu si-au dorit niciodata incetarea relatiei existente.
O alternativa ar fi instanta de judecata insotita de taxa de timbru, de termenele lungi, de executare silita si de ruperea definitiva a relatiei cu partenerul de afaceri.
Cum poate mediatorul sa gestioneze conflictul aparut intre doua parti aflate intr-o relatie comerciala ? Asta poti afla numai discutand cu un mediator. Informarea despre mediere este gratuita.

Mediator Petrisor Mustateanu